
Astăzi, Direcția Generală Educație Ialoveni și Direcția Generală Educație Anenii Noi au oficializat un acord de parteneriat menit să promoveze cooperarea în domeniul educațional, științific și cultural.

Acest parteneriat își propune să sprijine dezvoltarea de proiecte comune, organizarea de evenimente și activități educaționale, precum și crearea unui cadru favorabil pentru formarea și perfecționarea cadrelor didactice.

Totodată, colaborarea va facilita comunicarea și promovarea manifestărilor culturale și educaționale din cele două raioane, contribuind astfel la o dezvoltare armonioasă și sustenabilă.

Mulțumim tuturor celor implicați pentru dedicarea și eforturile depuse în realizarea acestui acord. Ne exprimăm încrederea că această colaborare va aduce beneficii semnificative pentru comunitățile noastre educaționale!