🏆 Locul VI din 41 de echipe participante la nivel național!
Tinerii șahiști din raionul Ialoveni au demonstrat, încă o dată, că perseverența, gândirea strategică și pasiunea pentru șah sunt premisele unor rezultate deosebite.
La etapa republicană a Turneului Național de Șah „Șahul Unește Moldova”, desfășurată la 25 octombrie 2026, în municipiul Ungheni, echipa reprezentativă a raionului Ialoveni s-a clasat pe locul VI în clasamentul general, într-o competiție care a reunit 41 de echipe din întreaga țară.
Lotul raional, alcătuit din 14 tineri șahiști, a reunit reprezentanți ai Școlii Sportive pentru Copii și Tineret Ialoveni, ai Clubului de șah „CamPion” din cadrul Centrului de Creație al Elevilor Ialoveni, precum și trei tineri șahiști din comuna Mileștii Mici.
Cu 34 de victorii și 132 de puncte acumulate, reprezentanții raionului nostru au demonstrat o pregătire temeinică, concentrare, disciplină și un autentic spirit de competiție.
Direcția Generală Educație Ialoveni adresează sincere felicitări tinerilor șahiști pentru rezultatul obținut și pentru modul demn în care au reprezentat raionul la nivel național!
Exprimăm apreciere și recunoștință antrenorilor și cadrelor didactice care, prin profesionalism, răbdare și dedicare, contribuie la descoperirea și dezvoltarea talentelor, precum și părinților care susțin aspirațiile și parcursul de formare al copiilor.
Dincolo de rezultatul competițional, această performanță reflectă valoarea investiției în educația și dezvoltarea tinerilor, în cultivarea gândirii critice, a perseverenței și a încrederii în propriile capacități.
#DGEIaloveni #ȘahulUneșteMoldova #Performanță #TineriTalentați #EducațiePrinSport #RaionulIaloveni








