În perioada 03.02-24.02.2024 s-a desfăşurat Olimpiada raională la toate disciplinele şcolare, cu excepția disciplinelor Educația fizică şi Ştiințe.
Elevii au depus mult efort pentru a obține rezultate lăudabile, demonstrând perseverență şi dorință de a excela. În context, menționăm că la data de 25 februarie, în cadrul unei festivități de premiere, au fost anunțați învingătorii Olimpiadei Republicane la Ecologie. Raionul Ialoveni s-a clasat pe locul II cu proiectul ,,Lacrima inteligentă a naturii”, prezentat de către elevele Mereacre Mariana şi Borta Laura, sub oblăduirea doamnei Vera Melnic, profesoară de geografie, LT ,,Olimp” Costeşti.
Pe această cale, transmitem mulțumiri administrației LT ,,Petre Ştefănucă” şi LT ,,Andrei Vartic”, Ialoveni, pentru crearea condițiilor optime organizării şi desfăşurării Olimpiadei raionale şi apreciem implicarea profesorilor îndrumători pentru susținere şi buna pregătire a elevilor.
Le urăm mult succes olimpicilor care vor reprezenta raionul nostru la Etapa Republicană şi le dorim performanțe remarcabile în parcursul lor de valorificare a potențialului intelectual.