Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: 0268 22 198

Sănătate prin informare: ateliere educaționale pentru prevenirea consumului de alcool desfășurate în instituțiile de învățământ din raionul Ialoveni

În perioada vacanței de vară, în raionul Ialoveni au continuat activitățile educaționale desfășurate în cadrul proiectului „Comunități responsabile – Generații fără vicii”, având drept scop promovarea unui stil de viață sănătos și prevenirea consumului de alcool în rândul copiilor, tinerilor și adulților.

Atelierele informative au fost organizate în instituțiile de învățământ din Puhoi, Răzeni, Costești și Horești, precum și în cadrul Hubului „Eco Răzeni”, reunind elevi, tineri, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității și persoane din grupuri vulnerabile.

În fiecare localitate au fost desfășurate câte trei sesiuni educaționale, adaptate categoriilor de participanți: elevi cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, tineri între 18 și 24 de ani și adulți. Activitățile au urmărit dezvoltarea cunoștințelor privind efectele nocive ale consumului de alcool, consolidarea comportamentelor responsabile și promovarea unui mod sănătos de viață.

Sesiunile au fost susținute de specialiști cu experiență în domeniul sănătății publice și al prevenirii dependențelor. Alexandru Marandici, vice-director al Dispensarului Republican de Narcologie, a prezentat impactul consumului de alcool asupra sănătății, familiei și societății. Dr. Angela Cazacu-Stratu a discutat cu adolescenții și tinerii despre riscurile asociate consumului de alcool și despre importanța adoptării unor alegeri responsabile, iar Dr. Svetlana Cociu a încurajat elevii să opteze pentru activități educative, sportive și culturale, promovând mesajul „Spune NU viciilor! Alege sănătatea!”.

Pentru a spori implicarea participanților, formatorii au utilizat metode interactive de învățare, precum quiz-uri tematice, jocuri de tip „Adevăr sau Mit” și exerciții de reflecție, transformând procesul de informare într-o experiență atractivă și participativă.

În total, 480 de beneficiari din raionul Ialoveni au participat la activitățile de informare și sensibilizare privind prevenirea consumului de alcool. Participanții au primit materiale informative, iar cei mai implicați dintre elevi și tineri au fost apreciați pentru participarea activă în cadrul activităților.

Direcția Generală Educație Ialoveni apreciază colaborarea eficientă dintre instituțiile partenere și susține inițiativele care contribuie la dezvoltarea unei culturi a prevenției și la promovarea sănătății în comunitate.

Activitățile au fost realizate în cadrul proiectului „Comunități responsabile – Generații fără vicii”, finanțat din Fondul de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) și implementat de Asociația pentru Promovarea Antreprenoriatului (AO APA), în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Consiliul Raional Ialoveni, Direcția Generală Educație Ialoveni și instituțiile educaționale partenere.

735831882_122234861342370059_8335047126876218586_n 736055319_122234861366370059_2355705955047887943_n 736055321_122234861270370059_837085272834706677_n 736107916_122234861252370059_92953252969706914_n 738175820_122234861330370059_9107049017548211096_n

Articole Recente