La data de 01.12.2022, ora 14.00, în sala mare a Consiliului Raional Ialoveni a fost
organizată de către Șincovici Angela, psiholog SAP Ialoveni și Jechiu Olesea, șef SPEM.
Finalitațile ședinței au fost: familiarizarea președinților de Consilii locale ale elevilor cu
Regulamentul concursului de inteligență „Gândește local, acționează local”, care
are drept scop valorificarea potenţialului intelectual al raionului, organizarea
activităților de consolidare a echipei Consiliului raional al elevilor și de prevenire a
bullying-ului.
Tehnica „Parașuta” i-a determinat pe participanți să conștientizeze importanța
cooperării în procesul de lucru în echipă, iar tehnica „Autoportretul” le-a oferit
șansa să se deschidă mai ușor și să accepte punctele de vedere ale semenilor lor cu
referire la propria persoana. În aceeași ordine de idei, elevii au experimentat
exerciții de respirație, foarte binevenite în momente de stres și îngrijorare și au fost
motivați să accepte, să înțeleagă mai degrabă decât să judece. La final, au fost
încurajați să disemineze din activitățile realizate, în instituțiile lor, împreuna cu
colegii lor din Consiliile locale de tineret.