La 22 martie 2023 , în incinta LT „Andrei Vartic” din orașul Ialoveni, a avut loc seminarul raional la disciplina Limba rusă, în deschiderea căruia a luat cuvântul domnul Ion Scutaru, șef DGE Ialoveni, care a menționat importanța activităților metodologice pentru formarea continuă a profesorilor. Doamna Aurelia Gamarța-Eșanu , directoarea instituției-gazdă, a subliniat impactul întrunirilor de acest tip asupra calității procesului instructiv-educativ.
În cadrul evenimentului didactic a fost abordat subiectul „Instrumentariul metodic al profesorului de limba rusă în școlile cu predare în limba română”. În contextul schimbărilor produse în metodologia predării disciplinelor școlare, remarcăm dotarea cabinetelor din LT „Andrei Vartic” cu table interactive, ecrane pentru proiectarea imaginilor și textelor , table clasice etc. Eficiența tehnologiilor a fost vizibilă pe parcursul celor două ore publice ținute:
1. „Vara mult așteptată. Sistematizarea și generalizarea cunoștințelor”, clasa a 6-a, profesoară – dna Ludmila Vârtosu
2. „ Cetatea Sorocii. Părțile secundare ale propoziției. Complementul”, clasa a 7-a, profesoară – dna Lucia Stavinschi.
Lecțiile au fost captivante atât pentru elevi, cât și pentru profesorii participanți la seminar, dat fiind faptul că tehnica modernă a facilitat folosirea la maximum a celor 45 de minute alocate pentru lecție, a predispus elevii să creeze produse originale la subiectul predat, să alcătuiască enunțuri și texte potrivite contextului.
Activitatea extrașcolară a întrunit manageri, profesori și elevi în sala de festivități a liceului, unde toți au privit și au ascultat participanții la jocul intelectual „Umnichi i umnițî”, elevi și eleve din clasele a 8-a, care s-au prezentat excelent, strălucind prin competență, creativitate, spirit de echipă, promtitudine .
După aceasta, s-a desfășurat ședința de totalizare și evaluare a seminarului, moderată de dna Natalia Borta, specialist principal DGE Ialoveni, care, în finalul activității, a oferit un suport metodic pentru cadrele didactice prezente la activitate.