Astăzi, membrii Consiliului Raional al Elevilor Ialoveni au participat la trainingul „Voluntariatul și motivația personală”.
Activitatea a fost moderată de către domnul Doru Curoșu, trainer și specialist în resurse umane. Dumnealui a comunicat tinerilor despre importanța dobândirii unor experiențe pentru dezvoltarea personală, prin practicarea voluntariatului și despre faptul că voluntariatul înseamnă, în primul rând, investiția în propria persoană, iar implicarea în diferite activități ține de perseverența fiecărei persoană în parte.
În urma acestei frumoase întruniri, elevii au împărtășit următoarele impresii în raport cu tema abordată:
Alexa GROIAN, președinta CRE Ialoveni: „Trainingul alături de d. Doru Curoșu a fost extrem de inspirațional și informativ. Trainerul a reușit să faciliteze sesiunea într-un mod captivant și interactiv. Am apreciat, în special, accentul pus pe importanța voluntariatului în dezvoltarea personală și modul în care ne-a îndrumat să ne descoperim pasiunile și să ne folosim abilitățile pentru a face o diferență în comunitate.”
Eugenia PISICA, membră a CRE Ialoveni: „Ca participantă la trainingul ținut de d. Doru Curoșu, am apreciat profund modul său captivant de a aborda subiectul despre voluntariat și de a evidenția succesele obținute. Ne-a oferit o perspectivă nouă și motivantă, care ne-a încurajat să ne implicăm activ în comunitate și să urmărim obiectivele noastre cu determinare. Am învățat multe și am fost motivați să fim mai implicați în activități de voluntariat.”
Corina CARAGEA, membră CRE Ialoveni: „Activitatea de azi a avut scopul este de a ne motiva să fim voluntari și a încerca să schimbăm ceva în folosul comunității. Tânărul care a încântat cu prezenta sa publicul din toate gimnaziile și liceele raionului Ialoveni, Doru Curoșu, este unul dintre cei mai activi tineri din Europa, trainer al Camelot Parteners- Traning & Team Building. Astăzi, în mod deosebit, ne-a captat vorbindu-ne despre cele 4 povești ale vieții sale și despre drumul spre succes.”
Activitatea de azi face parte din proiectul ,,Unitate prin excelență”, conceput de către grupul de inițiativă format din membrii Consiliului Raional al Elevilor Ialoveni. Acest proiect este realizat în cadrul Programului de granturi mici pentru tineri desfăşurat de către Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni”, cu suportul financiar oferit de Consiliul raional Ialoveni, Lafayette College din SUA, IM Swedish Development Partner și Fundaţia Est-Europeană din resursele Suediei.