Cu prilejul Sărbătorii Naționale „Ziua funcţionarului public”, marcată la data de 23 iunie, Direcția Generală Educație Ialoveni aduce felicitări alese tuturor deținătorilor funcției publice – funcție onorabilă de ,,simbol’’ al responsabilității, al dedicației și patriotismului, ce are rolul nobil de a servi cu demnitate și în mod conștiincios interesului cetăţenilor şi al statului.
În cadrul festivității dedicate ,,Zilei funcționarului public’’, Consiliul Raional Ialoveni a decernat ,,Diploma de onoare’’ doamnei Tatiana PALANCICA, contabil-șef al DGE, în semn de apreciere a profesionalismului și competenței demonstrate pe parcursul exercitării atribuțiilor de serviciu, pentru poziție civică fermă și contribuție plenară la crearea unei imagini pozitive a instituției.
Pe această cale, DGE își exprimă recunoștința către titularii emeriți ai funcției publice, pentru munca substanțială depusă în scopul realizării prerogativelor de putere publică, relevând astfel importanţa şi eficienţa serviciului public pentru comunitate.